Cotațiile monedei naționale au coborât ușor sub 4,5350 lei/euro după prima oră de transfer, deși la deschidere cotațiile se situau aproape de 4,5375 lei/euro, iar dealerii spun că leul nu a fost influențat de datele peste așteptări privind creșterea economică, informează Mediafax.
Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în trimestrul al doilea, față de primele trei luni ale anului, cu 0,5%, după două trimestre consecutive de scădere, astfel că în primul semestru economia a urcat cu 0,8%, serie brută, față de aceeași perioadă a anului 2011.
La deschidere, băncile cotau euro la 4,5355 – 4,5375 lei, peste nivelul de la finalul sesiunii de luni, când schimburile se perfectau la 4,5325 – 4,5350 lei/euro.
Primele transferuri au coborât ușor cursul, iar în jurul orei 10:15 operațiunile se încheiau la 4,5315 – 4,5345 lei/euro, într-o piață cu volume foarte reduse de transfer, potrivit dealerilor.
Banca Națională a României (BNR) a publicat luni un curs de referință în scădere cu 0,89 bani bani, la 4,5307 lei/euro, reprezentând nivelul minim din ultima lună.
Un nivel mai redus a fost publicat de BNR la 12 iulie, când euro a fost cotat la 4,5252 lei. Astfel, leul a recuperat 2,52% față de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat în urmă cu o săptămână, din cauza tensiunilor politice.
În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,5396 lei/euro
Pentru dolar rata de referință a coborât luni cu 1,94 bani, de la3,6984 lei/dolar la 3,6790 lei/dolar, iar cursul pentru franc a scăzut de la 3,7800 lei/franc la 3,7723 lei/franc.
Băncile comerciale au practicat marți dimineață dobânzi de 5,5- 5,6% pe an pentru plasamentele cu scadența la o zi, în creștere de la 5,27 – 5,75% cu o zi în urmă. Creșterea a fost generată de . decizia BNR de luni de a reduce sumele pe care le împrumută băncilor comerciale prin licitația repo.